OAMGMAMR Filiala Argeș
Stiri

Mesajul domnului Mircea Timofte, Preşedintele OAMGMAMR, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului

În numele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, suntem onorați să ne alăturăm  campaniei care marchează Ziua Mondială a Diabetului și care,  în acest an, lansează un apel de susținere a asistenților medicali ca demers critic în lupta împotriva diabetului.

În fiecare an, de Ziua Mondială a Diabetului, sunt derulate campanii de informare și conștientizare privind problemele cu care se confruntă persoanele cu diabet, și suntem bucuroși că în Anul Internațional al Asistenților Medicali și al Moaselor, campania este dedicată profesioniștilor noștri.

În contextul în care statisticile arată o creștere alarmantă a incidenței afecțiunilor diabetice la nivel global în ultimii ani, rolul asistenților medicali și al altor cadre medicale devine din ce în ce mai important în gestionarea impactului afecțiunii asupra calității vieții. Asistenții medicali sunt adesea primii și, uneori, singurii profesioniști din domeniul sănătății cu care o persoană interacționează, astfel încât calitatea evaluării lor inițiale, a îngrijirii și a tratamentului devine vitală. Asistenții medicali joacă un rol cheie în diagnosticarea precoce a diabetului pentru a asigura un tratament prompt și a oferi atât instruire pentru auto-gestionare, cât și sprijin psihologic pentru persoanele cu diabet, pentru a preveni complicațiile.

Tema campaniei din acest an „Diabetul și asistenții medicali. Asistenții medicali fac diferența” este reflecția esenței paradigmei actuale a îngrijirilor de sănătate care plasează în centrul procesului cooperarea și a managementul de boală în echipe terapeutice complexe facilitând o mai bună înțelegere și abordare a procesului de îngrijiri și contribuind la creșterea calității în sistemul de sănătate. Mai mult decât atât, în conceptul pacientul în centrul sistemului, cooperarea multidisciplinară îl ajută pe pacient în obținerea unei stabilități emotionale și în satisfacerea nevoilor informaționale și afective pe care diagnosticul acestei afecțiuni le generează.

Asistenții medicali, cea mai numeroasă resursă umană din sistemul sanitar, au o contribuție esențială în cadrul echipei multidisciplinare, sprijinind de asemenea, protejarea sănătăţii în grupuri considerate cu risc, organizarea şi furnizarea de servicii de îngrijiri de sănătate comunitară, elaborarea de programe şi desfăşurarea de activităţi de educaţie pentru sănătate, realizarea de activităţi de formare şi pregătire teoretică şi practică pentru pregătirea viitorilor asistenţi medicali generalişti, precum şi activităţi de pregătire a personalului sanitar auxiliar.

Pandemia CoVID 19 a expus fragilitatea sistemelor de sănătate și necesitatea acută a tuturor țărilor, de a fi mai pregătite. În contextul circumstanțelor excepționale în care ne aflăm, precum și considerând presiunea uriașă pe care pandemia COVID-19 a pus-o asupra pacienților dar și a personalului medical, apelul lansat sub umbrela Zilei Mondiale a Diabetului este mai oportun ca niciodată. Folosesc acest prilej pentru a transmite și cu această ocazie respectul și admirația mea cea mai profundă pentru profesionalismul și dedicația dovedite de profesioniștii noștri în aceste luni de grea încercare!

Dincolo de aprecieri însă este nevoie de acțiuni concrete pentru ca asistenții medicali și moașele să continue să ofere îngrijiri vitale. Pentru creșterea calității serviciilor pe care le oferă, asistenții medicali investesc zilnic în lucrul în echipă multidisciplinară, utilizarea noilor tehnologii, promovarea calității vieții, îngrijirea holistică și acoperirea universală a sănătății, cu o deosebită atenție către împuternicirea comunității și legătura profesionist-pacient.

Pe măsură ce sistemele de sănătate se schimbă, asistenții medicali și moașele își asumă roluri din ce în ce mai avansate și specializate. Responsabilitatea individuală nu este însă suficientă, ci trebuie dublată de efortul autorităţilor, de finanţare corespunzătoare, de viziune. Un angajament comun, solidar pentru investiția în asistenți medicali și moașe, în calitatea educației, în standarde de practică, în digitalizarea competențelor, în condiții adecvate de desfășurare a profesiei, este  esențial mai ales considerând rapiditatea cu care se modifică mediul în care ne exercităm profesia, mediul în care trăim și provocările acestora.

Ordinul Asistenților Medicali  Generaliști, Moaselor și Asistenților Medicali din România rămâne dedicat eforturilor de sprijinire a profesiei prin crearea, în limitele competenței și efort interinstituțional a unui cadru adecvat de exercitare a profesiei, standardele de practică actualizată, îmbunătățirea reglementărilor privind derularea practicii clinice, programele de specializare pentru dezvoltarea abilităţilor profesionale, practica autonomă sau cursurile de specializare fiind doar câteva exemple în acest sens.

Sursa: www.oamr.ro