Asistenții medicali care nu au obținut până în prezent avizul necesar autorizării profesiei pentru anul 2023 sunt rugați să depună/transmită documentele necesare, respectiv: – cerere
Asistenții medicali argeșeni care au participat la examenul de specializare pentru Programele de reconversie profesională, programe de dobândire a unei noi calificări de asistent medical
OAMGMAMR filiala Argeș a intrat într-un nou an al dezvoltării organizaționale stabilindu-și pentru anul 2023 obiective noi și îndrăznețe, circumscrise misiunii, viziunii și principiilor declarate
Ioana și Ion, asistenți medicali, medici și toți cei neobosiți truditori pentru sănătatea argeșenilor, cinstind după cuviință ziua sărbătorii Sfântului Ioan Botezătorul, îngăduit să-mi fie
Să ne deschidem inimile Celui Dintâi Născut întru mântuirea noastră, care împlinește pacea sufletului cu darurile cerești: neprețuita îngăduință și iertare, nemărginita dragoste și neclintita
ESTERA STĂMOIU: ”Ordinul Asistenților Medicali crede în leadership, dar mai ales în potențialul asistenților medicali în poziții de lideri în sistemele de sănătate.” S-a încheiat
Revenim cu informarea asistenților medicali care nu au depus/transmis documentele necesare eliberării avizului pentru anul 2023, că pentru continuitatea îndeplinirii cerințelor legale pentru exercitarea profesiei,
La fereastra sufletului fiecărui asistent medical, a fiecărui argeșean, Sfântul Ierarh Nicolae să așeze cu generozitate și bunăvoință daruri de trebuință oricărei zile: binecuvântarea și
În zi de binecuvântată sărbătoare îndrept către asistenții medicali, cei dintâi chemați ocrotitori ai sănătății argeșenilor, cuvânt și sincer gând de mulțumire, admirație și respect!