Editorial* Nr. 8 Revista PRO Asistent Argeşean:
Asistenţii medicali, ambasadori ai sănătăţii
Starea de bine pe care ne-o dorim între oameni și pentru oameni este un cumul de experiențe la care cu toții contribuim în manieră proprie, prin profesionalism, seriozitate, responsabilitate, implicare, devotament.
Așa cum este perceput, în mod eronat, sistemul medical din România, s-ar putea spune că acestea sunt simple „forme fără fond”, izvorâte dintr-un optimism incurabil sau, poate, din dorința exacerbată de a transmite un mesaj spre introspecție și căutarea unicității din noi.
Nu este așa! Căci, oricât de injustă ar părea lipsa unor condiții optime de exercitare a profesiei, cu siguranță, toți cei care am ales să fim asistenți medicali nu am făcut-o întâmplător. Suntem ghidați de o voință puternică, aceea de a avea grijă de sănătatea semenilor noștri.
Fie că profesăm la noi acasă, fie în altă țară, știm să apreciem, într-un mod cu totul aparte, OMUL și SĂNĂTATEA. Oriunde ne-am afla, punem suflet în îngrijirile acordate și participăm activ la consolidarea acestei „ființe” universale, văzute sau nevăzute, care este SISTEMUL DE SĂNĂTATE.
Am trecut, plini de energie, într-un an nou, pe care ni-l dorim un an al progreselor și al schimbărilor, în care ritmicitatea cu care se întâmplă lucrurile bune să fie mai mare, iar politicile de sănătate să pornească dintr-o conștiință mai profundă a celor care sunt la cârma lor.
Ne întrebăm, desigur, care este rolul nostru în această nouă viziune asupra sistemului sanitar și ce putem aduce în plus prin profesia pe care o exercităm? Dar, fără îndoială, știm care este răspunsul. Știm unde ne situăm, știm ce putem îmbunătăți, știm că suntem AMBASADORI ai sănătății!
Îngrijim pentru a schimba lumea de lângă noi, conștienți de faptul că doar împreună putem obține mai mult. Promovăm o sănătate globală și stă în puterea noastră să răspundem provocărilor locale și regionale din educație, cercetare și din practica profesională. Participăm la dezvoltarea perspectivelor din cadrul sistemului de îngrijiri de sănătate și oferim, prin performanțele obținute, încredere și siguranță.
Avem, astfel, de îndeplinit o misiune binecuvântată, fiind actori importanți în evoluția întregului sistem medical.
Pentru că, ce ne-ar putea umple mai mult inimile de fericire decât un sincer „mulțumesc” spus de cei la a căror vindecare și noi am contribuit decisiv?!
Așadar, să perseverăm în a cunoaște și descoperi cărările încă nebătătorite ale profesiei de asistent medical, lăsând permanent în urma noastră ceva nemuritor.
În acest context optimist, vă doresc un an 2015 al realizărilor și împlinirii tuturor speranțelor!
Să continuăm împreună să fim AMBSADORI ai SĂNĂTĂȚII!
Estera Ambruș
Președinte Ordinul Asistenților Medicali Filiala Argeş
* Editorialul îl puteţi citi şi în revista PRO Asistent Argeşean nr. 8 ianuarie-martie 2015, făcând click pe REVISTA .