21 octombrie 2025
OAMGMAMR Filiala Argeș
Stiri

Conferinţă cu ocazia Zilei Mondiale a Somnului – 13 martie 2015

Conferinţă cu ocazia Zilei Mondiale a Somnului – 13 martie 2015

Societatea Română de Pneumologie (SRP) şi Secţiunea de Somnologie şi Ventilaţie Non-Invazivă (SSVNI) vă invită să participați joi, 12 martie 2015, începând cu ora 13.00, la Conferinţa de presă prilejuită de marcarea Zilei Mondiale a Somnului – 13 martie 2015. Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul „Constantin Anastasatu” din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti.

Sloganul sub care se desfăşoară Ziua Mondială a Somnului în acest an este ,,WHEN SLEEP IS SOUND, HEALTH AND HAPPINESS ABOUND” și subliniează necesitatea conștientizării efectelor insomniei asupra calității vieții.

Sforăitul sau somnul neodihnitor şi oboseala în timpul zilei ascund de multe ori probleme respiratorii grave cu multiple implicaţii cardio-vasculare şi metabolice și debutează de la vârstă pediatrică.

Un număr deloc neglijabil din accidentele mortale de pe autostrăzi, provocate de adormirea la volan au fost asociate cu tulburări ale somnului, persoanele care suferă de apnee în somn fiind de 6 ori mai expuse riscului de a fi implicate într-un accident de maşină din cauza oboselii. Unul dintre subiectele dezbătute în cadrul conferinței de presă este Directiva Comisiei 2014/85/UE din data de 1 iulie 2014, care solicită includerea sindromului de apnee în somn de tip obstructiv pe lista patologiilor care necesită evaluarea la acordarea sau reînnoirea permisului de conducere, precum şi felul în care România s-ar putea alinia la această legislaţie, în condiţiile în care în ţara noastră tratamentul acestei afecţiuni nu se află pe lista celor compensate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Totodată, suntem bucuroși să vă anunțăm includerea Ventilaţiei Non-Invazive pe lista Pachetelor de servicii medicale de bază pentru îngrijiri medicale la domiciliu şi îngrijiri paliative la domiciliu pentru bolile neuromusculare, fibroză chistică și bolile restrictive ale cutiei toracice ca urmare a emiterii HG nr. 400 /2014 publicat în Monitorul Oficial 366/19.05.2014. Prin Ordinul Ministrului Sănătății și al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 619/360/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Hotărârii de Guvern nr.400/2014 privind pachetele de servicii medicale şi a Contractului-cadru se reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 – 2015, inclusiv pentru Ventilație Non-Invazivă.

Ventilaţia non-invazivă (VNI) reprezintă livrarea aerului cu presiune de la ventilator la pacient prin intermediul unei măști oro-nazale, evitând complicațiile intubării, șederea în secțiile de ATI și spitalizarea prelungită. Modul VNI şi-a găsit aplicaţie atât în tratamentul acut/ în spital, cât şi la domiciliu.

În prezent este în curs de elaborare modulul de Managementul general, clinic şi terapeutic al tulburărilor respiratorii din timpul somnului, Ventilație Non-Invazivă (M3), avizat conform OMS nr. 959/2014, publicat în M.O.nr. 626/2014.

Organizatorii au invitat la conferința de presă și reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției Române.

Sursa: www.comunicatemedicale.ro, 10 martie 2015;