Ordinul Asistenților Medicali din România a stabilit datele în care asistenții medicali vor susține examenul de grad principal – sesiunea 2016, după cum urmează:
– Asistenți medicali generaliști – în data de 17.11.2016;
– Asistenţi medicali (alte specializări, altele decât asistenţi medicali generalişti) – în data de 18.11.2016.
Reamintim asistenților medicali argeșeni care doresc să participe la examen, condiția obligatorie pe care trebuie să o îndeplinească este de a avea experiență profesională cumulată de minim 5 ani la data susținerii examenului, dobândită în condițiile legii, în specialitatea atestată de titlul de calificare, indiferent de nivelul acestuia. În sensul prevederilor Metodologiei de organizare, elaborată de Ordinul Asistenților Medicali din România și aprobată prin Ordin al Ministrului Sănătății, prin experiență profesională se înțelege exercitarea efectivă a activităților profesionale cu normă întreagă sau echivalent de fracții de normă și cu respectarea celorlate condiții de exercitare prevăzute de lege pentru profesia în cauză
Documentele necesare depunerii dosarului de înscriere și condițiile de participare sunt cuprinse în Metodologia de organizare și desfășurare a examenului de grad principal 2016, publicată pe website-ul OAMGMAMR Argeş, secțiunea Evenimente/Diverse.
Ordinul Asistenților Medicali din România va elabora calendarul de desfășurare, tematica și bibliografia examenului de grad principal. La momentul apariției lor, precum și alte informații ulterioare, vor fi puse la dispoziția candidaților pe site-ul filialei.