22 octombrie 2025
OAMGMAMR Filiala Argeș
Stiri

12 MAI, ZIUA NOASTRĂ, A ASISTENȚILOR MEDICALI DE PRETUTINDENI !

Celebrăm profesia și profesionalismul asistenților medicali, vibrăm într-o singură voce, uniți de aceleași valori care ne definesc ca oameni, dar și ca profesioniști: demnitatea, altruismul, integritatea, solidaritatea, credința.

Ne dăruim în fiecare zi acelora pe care îi îngrijim, permanent ne aflăm în fața provocărilor pe care le surmontăm transformându-le în realizări, suntem o forță a schimbării în bine, știm să învingem suferința restabilind starea de sănătate. Într-un cuvânt, iubim oamenii, iar aceasta este credința care ne dă forța să mergem înainte !

Vă felicit că ați ales această profesie, vă mulțumesc pentru ceea ce în fiecare zi, prin munca depusă, oferiți argeșenilor !

La mulți ani, dragi colegi !

 

Estera AMBRUȘ

Președinte OAMGMAMR Argeș