!!! Exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi
Potrivit prevederilor art. 348 din Codul penal, exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Extras din Legea 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal, intrata in vigoare la 1 februarie 2014.