21 octombrie 2025
OAMGMAMR Filiala Argeș
Stiri

OAMGMAMR Filiala ARGEŞ se implică în proiecte cu finanţare europeană

OAMGMAMR Filiala ARGEŞ se implică în proiecte cu finanţare europeană

Noi oportunităţi pentru personalul medical 

Filiala Argeş a Ordinului Asistenţilor Medicali continuă dezvoltarea competenţelor profesionale ale membrilor săi, raliindu-se şi în acest an demersurilor instituţiei centrale de a se implica în derularea proiectelor cu finanţare europeană. Obiectivul comun al celor mai noi proiecte care vizează Argeşul, PROSANIT şi ACCES, îl constituie asigurarea accesului egal la ocupare şi diversificarea oportunităţilor de angajare pe o piaţă inclusivă a muncii, fiind adresat angajaţilor din domeniul sanitar. În perioada următoare, aceştia vor avea posibilitatea să participe la ateliere şi sesiuni de lucru, dar şi la schimburi de experienţă transnaţionale, prin observarea modelelor de bune practici aplicate de partenerul spaniol în cadrul proiectelor, Consejo General de Enfermería.

Proiectul „Acces la formare profesională continuă pentru angajații din sectorul sanitar-PROSANIT”, Contract POSDRU/164/2.3/S/138111, implementat de către OAMGMAMR în parteneriat cu CEPECOM SRL, a demarat la data de 29.04.2014, având o durată de implementare de 18 luni. Proiectul vizează creșterea accesului la formare profesională continuă, prin calificarea completă a 750 de angajați din domeniul sanitar din 6 regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia, București-Ilfov, Sud-Est, Sud, Vest, Nord-Vest. Acesta contribuie la obținerea unor beneficii pentru grupul-țintă, pe termen lung, cu prioritate, prin diversificarea calificărilor care vor deținute atât în scopul unei mobilităţi sporite pe piața muncii, cât și a unei posibile forme de venit suplimentar. Cursurile de calificare vizează activităţile de baby-sitter, îngrijire bătrâni la domiciliu și îngrijire bolnavi la domiciliu, dar şi activităţi de orientare și consiliere profesională. Pentru toate persoanele certificate, la finalizarea cursurilor se va oferi o subvenție în valoare de 1080 lei de persoană pentru calificările nivel 1 (baby-sitter şi îngrijitoare bătrâni la domiciuliu), respectiv 2880 lei de persoană pentru calificările nivel 2 (îngrijitoare bolnavi la domiciliu). Subvenția se va acorda o singură dată, la finalizarea cursului și va fi condiționată de participarea persoanelor la orele de curs de teorie și practică, în afara orelor de program (verificarea se va face în baza listelor de prezență), dar și de promovarea examenului aferent și obținerea certificatului de calificare.

ACCES, alături de PROSANIT

Un al doilea proiect în cadrul căruia participă OAMGMAMR Filiala Argeş este ,„Asigurarea accesului egal la ocupare și diversificarea oportunităților de angajare pe o piață inclusivă a muncii, pentru femeile din domeniul sanitar – ACCES”. Ordinul Asistenţilor Medicali din România, în parteneriat cu Consejo General de Enfermeria, l-a construit pentru 600 de femei angajate în sistemul sanitar public sau privat. Proiectul se adresează angajatelor care profesează în județele Argeș, Ialomița, Călărași, Teleorman, Bistrița Năsăud, Sălaj, Maramureș, Arad şi Timiș, beneficiarii având avantaje similare cu cei care vor fi selectaţi pentru PROSANIT. În cadrul acestui proiect se vor desfășura două programe de formare profesională ce vor viza calificarea participantelor pentru meseriile de baby-sitter și îngrijire bătrâni la domiciliu, iar 90 dintre ele vor participa la sesiuni de formare continuă pentru dezvoltarea abilităților IT. În ceea ce priveşte suportul financiar şi motivațional, la finalul proiectului, fiecare participantă la program va primi o subvenție în valoare de 600 de lei (condiționat de finalizarea cursului, obținerea certificatului și participarea la activitățile proiectului).

„100 de angajaţi vor obţine noi calificări”

„Suntem direct implicaţi în cadrul celor mai noi proiecte ale Ordinului, PROSANIT, respectiv ACCES, venind astfel cu oportunităţi de angajare relevante pentru personalul din sistemul sanitar argeşean. Alături de proiectele demarate în anii precedenţi la nivelul filialei, acestea sunt importante atât prin beneficiile lor imediate, cât şi datorită efectelor pozitive pe termen mediu şi lung. Cele 100 de persoane din cadrul sistemului sanitar care vor fi selectate pentru ambele proiecte, vor avea avantajul de a obţine calificări în trei domenii solicitate pe piaţa muncii, de baby-sitter, îngrijire bătrâni la domiciliu şi îngrijire bolnavi la domiciliu, fiind consiliate pe toată durata programelor din punct de vedere al traseului profesional. Angajații din grupul-țintă vor fi motivați astfel să participe activ pe piața muncii, noile calificări obținute oferindu-le și noi oportunităti de ocupare. În plus, programele de formare dezvoltate în cadrul proiectelor vor fi furnizate, pe viitor și altor angajați din domeniu, cu scopul îmbunătățirii performanțelor profesionale ale acestora și creșterii calității serviciilor medicale”, a declarat preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Filiala Argeş, Estera Ambruş. Pentru informaţii suplimentare pe această temă, persoanele interesate pot accesa website-ul organizaţiei, www.oammr-arges.ro, sau pot cere detalii fie la numărul de telefon 0348/401 082, fie la sediul instituţiei din Piteşti, str. Garoafelor Nr.6..

Sursa: www.curier.ro, 30 mai 2014;