14 mai 2025
OAMGMAMR Filiala Argeș
Stiri

PARTENERIAT EDUCAȚIONAL PENTRU SĂNĂTATEA COMUNITĂȚII ARGEȘENE

Liceul Teoretic ,,Ion Cantacuzino” Pitești, reprezentat prin director prof. Bianca OPROIU, Inspectoratul de Jandarmi Județean Basarab I Argeș, reprezentat prin inspector șef Colonel Marius Cezar TOMA,  Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România–Filiala Argeș, reprezentat prin președinte Estera STĂMOIU și Inspectoratul Școlar Județean Argeș, reprezentat prin inspector școlar general prof. Dumitru TUDOSOIU,  au pus  bazele unui parteneriat în scopul derulării proiectului educațional  de pregătire în domeniul acordării primului ajutor.

Principalul obiectiv al acestui proiect este de a forma deprinderi pentru aplicarea de tehnici și manevre de prim ajutor fără echipamente speciale, în situațiile în care jandarmii ajung primii și intervin la diferite evenimente în urma cărora au rezultat vătămări corporale, astfel încât să poată ajuta victimele până la sosirea personalului specializat, acordarea primului ajutor în situații de urgență putând  face diferența dintre viață și moarte.

Obiective secundare suntatragerea și încurajarea cadrelor medicale în organizarea și desfășurarea unor activități de voluntariat în formarea competențelor cadrelor militare de a acorda primul ajutor; cunoașterea regulilor generale de a acționa corect și eficient  în caz de accident, precum și a consecințelor nerespectării acestora;dezvoltarea sentimentului solidarității umane față de cei aflați in suferință.

Cadrele medicale ale învățământului postliceal sanitar din cadrul Liceului Teoretic ,,Ion Cantacuzino” Pitești și-au propus să dezvolte principiul voluntariatului și să formeze  cadre active ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Basarab I Argeș în domeniul acordării primului ajutor.