22 octombrie 2025
OAMGMAMR Filiala Argeș
Stiri

Săptămâna Mondială a Alăptării la Sân 1-7 august 2014

wbw2014-logo1

wbw2014-logo1Săptămâna Mondială a Alăptării la Sân 1-7 august 2014

„Alăptarea: Un câştig pe viață!”

Alăptarea la sân este un proces complex, natural şi unic cu care bebeluşul se întâlneşte o singură dată în viaţă. Şansa acestuia de a se dezvolta armonios şi sănătos nu trebuie ratată! Tema afirmată în acest an, de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cu ocazia Săptămânii Mondiale a Alăptării la Sân (1-7 august) – „Alăptarea: Un câştig pe viaţă”, exprimă importanţa creşterii la copil şi susţine protejarea, promovarea şi sprijinirea alăptării în cadrul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), atât până în 2015, cât şi după, prin implicarea naţiunilor şi a grupurilor de suport de diferite vârste şi culturi.

  • Ordinul Asistenţilor Medicali Filiala Argeş reiterează şi de această dată interesul şi preocuparea permanente faţă de educaţia şi informarea cât mai amplă a proaspetelor mămici prin intermediul asistenţilor medicali, raliindu-se demersurilor concrete pe tema alăptării la sân, cu impact major pentru sănătatea generaţiilor actuale si viitoare.
  • Un eveniment dedicat acestei teme a fost şi simpozionul organizat de OAMGMAMR Filiala Argeş în colaborare cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş, în data de 30 iulie 2014, intitulat „Actualităţi în îngrijirea nou-născutului”. În cadrul acestuia, au fost prezentate foarte multe noutăţi ştiinţifice, toate având ca mesaj central importanţa alăptării bebeluşului. Alocuţiunea de deschidere a fost ţinută de preşedintele filialei, Estera Ambruş, aceasta subliniind contribuţia fiecărui asistent medical în susţinerea şi promovarea procesului  alăptării.

Mai multe informaţii pe această temă, în curând, în numărul viitor al revistei  PRO Asistent Argeşean.