21 octombrie 2025
OAMGMAMR Filiala Argeș
Stiri

Zilele Asistentului Medical Argesean, Editia a II-a

IND 2014 eng1

IND 2014 eng1

 

 CONFERINȚA JUDEȚEANĂ

ZILELE ASISTENTULUI MEDICAL ARGEȘEAN

Ediția a II-a

 „NIMIC NU ESTE PERMANENT, CU EXCEPŢIA SCHIMBĂRII”
Heraclit din Efes

În cursul lunii mai 2014 se va desfășura a doua ediție a Conferinței Județene a Ordinului Asistenților Medicali din Argeș, ZILELE ASISTENTULUI MEDICAL ARGEȘEAN. Conferința își propune să fie un cadru de informare și dezbatere a perspectivelor de acțiune ale asistenților medicali în procesul schimbării sistemului de sănătate și va contextualiza tema lansată de ICN în acest an cu prilejul marcării Zilei Internaționale a Asistentului Medical „ASISTENȚII MEDICALI, FORȚĂ A SCHIMBĂRII – RESURSĂ VITALĂ PENTRU SĂNĂTATE”.

CLICK pentru PROCEDURA DE RADACTARE A LUCRĂRII ŞTIINŢIFICE

Evenimentul lansează o provocare participanților prin tratarea unui concept inovator în conținut și mesaj adaptat la realitățile socio-profesionale supuse unui constant proces al schimbării. Explorarea acestei tematici cuprinde o multitudine de perspective determinate de contextul actual, caracterizat de schimbări constante la nivel global și de strânsa interdependență între ansamblul de factori care acționează la nivel socio-profesional: piața forței de muncă, aspectele financiare, explozia dezvoltării platformelor IT, comunicarea în timp real a informațiilor, descoperirea de noi tehnologii.

Schimbarea nu este un termen abstract, o noțiune teoretică, este o necesitate care definește progresul, performanța, organizațională și personală, iar asistenții medicali constituie o parte a soluțiilor.

Asistenții medicali, grupul predominant din sănătate, poate și trebuie să fie forța umană care contribuie determinant la adaptarea sistemului de sănătate la aceste schimbări majore. Asistenții medicali nu sunt doar executanți ai unor decizii ale altor profesioniști, ci trebuie să poată participa la luarea deciziilor în lumina competențelor deținute. Activitatea lor are un efect semnificativ privind accesul la îngrijirea medicală, prevenirea bolilor cronice, creșterea eficacității costurilor, îmbunătățirea rezultatelor prin implicare directă, supravegherea și susținerea pacientului.

Conferința județeană a asistenților medicali argeșeni reprezintă o oportunitate de parcurgere și analiză a perspectivelor abordării fenomenului schimbării în sănătate la nivel local, instituțional și individual.

Din perspectivă organizațională, este esențial ca dinamismul profesiei de asistent medical să fie susținut de reglementări profesionale inovatoare care să influențeze îmbunătățirea sistemului de sănătate prin extinderea rolului asistenților medicali ca cel mai eficient răspuns la nevoile de îngrijiri de sănătate în schimbare ale populației.

Din perspectivă individuală, fiecare asistent medical joacă un rol cheie în succesul serviciilor de îngrijire, în munca de zi cu zi, acțiunea fiecărui asistent medical contribuind la asigurarea calității asistenței medicale, coparticiparea și parteneriatul profesional garantând sănătatea sistemului de sănătate.

Conferința își propune să marcheze rolul asistentului medical în dinamica schimbării atât la nivel global, cât și la nivel sistemic, și este structurată pe următoarele domenii tematice:

 

DOMENII TEMATICE

I. ASISTENȚII MEDICALI – FACTORI ACTIVI AI SCHIMBĂRII ÎN ACTIVITATEA DE ÎNGRIJIRE ȘI EDUCAȚIE A SĂNĂTĂȚII POPULAȚIEI

ROLURI EXTINSE ALE ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ACORDAREA ÎNGRIJIRILOR DE SĂNĂTATE

PRACTICA DE COLABORARE ÎN SISTEMUL DE SĂNĂTATE (sănătate comunitară)

DEZVOLTAREA PROFESIONALĂ A ASISTENTULUI MEDICAL

ANTREPRENORIAT VERSUS SALARIAT – PRACTICA INDEPENDENTĂ A ASISTENȚILOR MEDICALI PENTRU INGRIJIRILE ÎN SĂNĂTATE

EDUCAȚIE ȘI PREVENȚIE PENTRU O POPULAȚIE SĂNĂTOASĂ – PROGRAME DE SCREENING

PRACTICA PROFESIONALĂ – EFICIENȚA LA LOCUL DE MUNCĂ

ANGAJAMENT PENTRU EDUCAȚIE ȘI FORMARE

DEZVOLTAREA ABILITĂȚILOR DE MANAGEMENT ȘI LEADERSHIP

CALITATEA VIEȚII PROFESIONALE

 

II. RESPONSABILITATEA MEDICALĂ A ASISTENTULUI MEDICAL

ETICĂ ȘI DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ

GESTIONAREA RISCULUI DE MALPRAXIS ÎN ACTIVITATEA ASISTENȚILOR MEDICALI

RESPONSABILITĂȚI PROFESIONALE INDIVIDUALE ȘI COLECTIVE

 

III. PIAȚA FORȚEI DE MUNCĂ

PROVOCĂRI ȘI OPORTUNITĂȚI PE PIAȚA LIBERĂ A FORȚEI DE MUNCĂ

REDUCEREA DECALAJULUI DINTRE CEREREA ȘI OFERTA DE MUNCĂ ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂȚII

 

IV. ROLUL TEHNOLOGIEI INFORMAŢIEI ŞI COMUNICAŢIILOR ÎN DEZVOLTAREA SERVICIILOR DE SĂNĂTATE

INFORMATIZAREA SISTEMULUI DE SĂNĂTATE

EDUCAȚIA IT A ASISTENȚILOR MEDICALI

 

Procedura de redactare a lucrarii stiintifice

Selecții ale lucrărilor științifice prezentate în cadrul cele de-a doua ediții a Conferinței Județene ZILELE ASISTENTULUI MEDICAL ARGEȘEAN vor fi publicate în numărul 5 al revistei PRO ASISTENT ARGEȘEAN.