13 iunie 2024
OAMGMAMR Filiala Argeș
Stiri

Estera Stămoiu, președinte OAMGMAMR Argeș: ”ÎNCĂ UN ASISTENT MEDICAL ȘI-A DESCHIS CABINET DE PRACTICĂ INDEPENDENTĂ”

OAMGMAMR filiala Argeș, informează atât publicul și cât asistenții medicali că, în Argeș, s-a deschis un nou cabinet de practică  independentă a profesiei de asistent medical, în cadrul căruia pot fi furnizate servicii de îngrijire comunității argeșene. Cabinetul este înființat de către asistent medical generalist Stoleriu Monica-Ioana, este autorizat de D.S.P. Argeș și este situat în Pitești, str. Nicolae Labiș nr. 61E.

Cu un aport consistent în procesul de reglementare a practicii independente a profesiei de asistent medical, susținătoare entuziastă a spiritului antreprenorial și încrezătoatare în potențialul asistenților medicali, Estera Stămoiu, președintele OAMGMAMR filiala Argeș, a declarat:

Colega noastră, asistenta medicală Monica Stoleriu, merită felicitări și toată aprecierea pentru curajul demersului antreprenorial asumat. E un început în profesia noastră, într-adevăr timid, dar exemplul colegei este dovada certă că se poate!!! Să transformi un vis în realitate, să-ți depășești condiția de salariat, să transpui liberalismul profesiei tale într-un mod firesc al practicii profesionale !

Din statistica pe județe rezultă că în prezent funcționează un număr de 15 cabinete de practică înființate de asistenții medicali. Asigurarea celui mai corespunzător mod de a furniza îngrijiri de sănătate prin cabinetele de practică independentă, eliminarea oricăror bariere care afectează accesul la aceste îngrijiri medicale, implică identificarea mecanismelor de finanțare ale acestora.           

Pentru ca profesia de asistent medical să se poziţioneze corect între profesiile liberale, pentru ca asistenţii medicali să poată practica independent, în deplină valorificare a competențelor profesionale în îngrijirile de sănătate, având în vedere rolul deosebit de important al asistenților medicali în asigurarea îngrijirilor de sănătate, este nevoie de recunoașterea legislativă a acestora ca furnizori de servicii de sănătate, alături de ceilalți furnizori.

Lipsa unei astfel de reglementări face imposibilă sustenabilitatea cabinetelor de practică ale asistenților medicali. Asistenții medicali trebuie sprijiniți în dezvoltarea rolurilor lor, pentru a avea trasee de carieră atractive, asistenții medicali fiind acei profesioniști care creează noi modele de îngrijire, care fac cu adevărat diferența în viața oamenilor. Trebuie să aliniem planificarea și dezvoltarea rolurilor asistenților medicali și modul în care finanțăm modelele de furnizare de servicii de sănătate pentru a maximiza impactul pe care îl pot avea asistenții medicali în sistemele de sănătate.”